despre pipăieli delicate. cu mănuși sau deloc!

Relația dintre un bărbat și o femeie e acel un subiect delicat abordat în mii de instanțe și circumstanțe, dar niciodată epuizat.

E exemplul perfect al unui acel ”ceva” ce nu funcționează niciodată dacă e forțat. Mereu începe întâmplător și când te aștepți mai puțin.

N-alegi. Te angajezi inconștient în acest joc. Chiar dacă avem neprefăcuta impresie că putem controla situația, aceasta se întâmplă decât foarte rar. E o adevărată artă ca în euforia sentimentelor, la etapa incipientă, să te poți opri. Valul ne ia cu el.

Abia mai târziu începem să fim afectați și de realități inițial subestimate. Lumea vede, aude și..deh, vorbește! Așa li-e firea de când e lumea. Partea proastă-i doar că vede puțin, aude rău și vorbește mult prea mult.

Atunci de obicei e și prima perioadă de criză. Ca să rezistați, vă izolați în găoacea voastră, protejați de gurile rele. Ține de îndatorirea femeii de a crea atmosfera confortabilă-n ea. De ești femeie, nu-i subestima importanța! În lume-s mii de locuri frumoase, dar cel mai frumos e acolo unde te așteaptă. E bine de știut că un bărbat alături de o femeie trebuie să se simtă bine. Rău se poate simți și singur.

Eh, delicată treabă-i dragostea asta, iar situațiile delicate trebuiesc tratate..cu mănuși!

 

În toată goliciunea trăirilor

Multe lucruri nu-s deloc ușoare. Nici nu cer asta. De-ar fi așa, probabil viața n-ar mai avea haz. Și nu e consolare ieftină. Chiar cred asta.

Ușor nu e să venim pe lume, ba chiar e un chin cumplit. Poate dacă ne-am aminti ce am simțit când am văzut pentru prima dată lumina. Ce frică om fi tras să ne trezim deodată în o lume străină. Definitiv, în câteva secunde, fără drept de apel.

De atunci tot plouă peste noi cu greutăți. Le depășim însă, din lipsă de alternativă probabil.

Am fost surprinsă când azi cineva mi-a ”simțit” unda pe care planez. Am fost întrebată direct, clar și fără introduceri inutile – ”cum crezi, ce e cel mai greu în viața asta?”. 

M-am întrebat dacă o fi un talent ascuns să citească gânduri sau îs eu ca o carte deschisă. Cea de-a doua variantă chiar mă sperie puțin, recunosc.

N-am știut ce să-i răspund. Căutam răspunsuri ”corecte” în loc să închid ochii și să ascult ce simt. Răspunsul însă  fost unul în care m-am regăsit perfect. Aidoma unei picături de ulei cese mulează perfect peste o suprafață aparent ”de ne cucerit”.

Cel mai greu e să fim sinceri cu noi înșine. Dăm vina pe ritmul de viață mult prea grăbit ca să mai găsim timp și pentru a sta față în față cu noi înșine. Dezgolind rănile fără frica că cineva va pune un pumn de sare deasupra cu prima ocazie. Și trăirile toate punându-le în fața noastră, ca pe platou. Așa cum n-am face-o niciodată în fața cuiva, căliți de viață fiind..

Recomandare de film + Citate: ”Ai wei wei: Never sorry”

Filmul l-am privit deja de 3 ori. La fiecare revedere subliniez pentru mine o nouă idee. Recomand spre vizionare (cu subtitrare în engleză sau rusă) cu inima deschisă!

Mai jos aveți câteva citate ale artistului, selectate și traduse de câtre mine din diferite surse. Savurați:

• ”cred că artiștii sunt în primul rând obligați să-și apere libertatea în exprimare”
• ”Arta contemporană și partidul (comunist) sunt ca apa și uleiul. Nu se vor putea amesteca niciodată.”
• ”Libertatea e dreptul nostru de a adresa orice întrebare”
• ”Este absurd câți bani au fost irosiți pentru manipularea opiniei publice, pentru  simularea emoțiilor. Această națiune este faimoasă pentru abilitatea sa de a face copii avantajoase. Bunurile „Made in China” umple acum case din întreaga lume. Dar țara noastră gigant are o mică problemă – noi nu putem produce fericirea poporului nostru”
• ”Dacă nu acționezi, pericolul crește”
• ”Sfaturi pentru a supraviețui regimului: Respectă-te și uneori vorbește cânt toți tac. În fiecare zi fă câte un lucru mic pentru a dovedi existența justiției.”
• ”Vreau ca lumea să știe ce le stă în puteri”
• ”Crima cea mai mare a dictaturii e de a interzice”
• ”Ea(guvernarea) nu trebuie să limiteze libertatea de exprimare a populației. Astfel ea sacrifică generații întregi. Asta-i o crimă!”
• ”Le spun oamenilor – lipsa simțului responsabilității mă pune pe mine și pe voi în pericol”
• ”Nu sunt un Dumnezeu în artă, doar evadez în ea”
• ”Dacă există cineva privat de libertate, atunci asta se referă și la mine. Dacă există cineva cine suferă, atunci și asta mă privește.”
• ”Trebuie să-mi apăr viața, iar libertatea de exprimare e viața mea. Niciodată nu am să mă pot obliga să tac!”
• ”Mesajul meu poartă caracter temporar. El nu va fi actual mereu. Acum bate vântul din o parte. Mâine poate va bate din alta.”
• ”Nu contează cât de mult timp politicienii noștri vor cânta cântece de laudă, indiferent cât de multe focuri de artificii vor lansa în ceruri și indiferent cât de mulți lideri străini vor îmbrățișeze, eei nu vor putea starni o sinceră stare de spirit de bucurie și sărbătoare printre oameni”
• ”Fericirea nu poate fi niciodată falsă”
• ”Olimpicii pot redefini imaginea țării, dar au mereu un mesaj greșit”
• ”Toți cărora le pasă de adevăr ar trebui să evite politica”
• ”Arta e peste tot. Politica la fel.”
• ”Nu sunt e peste tot. Susținătorii folosesc numele meu deja ca o marcă pentru a își cataloga propriile trăiri, propria viață. Mereu am știut și acceptat clar asta”
• ”Puțini sunt cei care știu de ce arta se vinde atât de scump. Eu sunt printre cei ce nu știu încă asta”
• ”Oamenii vor să apere cultura Chinei, dar China nu are cultură”
• ”Nu știu cum e să separti arta de viața de zi cu zi. Pentru mine ele sunt un tot întreg. Nu știu cum poți altfel să te exprimi și să comunici cu alții.”
• ”După ce ai gustat libertatea, nimeni nu ți-o poate lua. Ea rămâne în inima ta și devii mai puternic decât o țară întreagă”
• ”Nu sunt un artist disident. El este un guvern disident!”
• ”China e exemplul perfect al unei țări în care nu poți promova respectarea legii pentru că nu există justiție”
• ”Ei nu au dușmani. Ei și-i crează pentru a-și continua existența. E hazliu.”
• ”Este mai bine să ai un președinte retardat care respectă valorile umane decât un guvern inteligent lipsit de ele”
• ”Dezastrul mereu scapă printre degete în timp ce nevinovații mereu sunt pedepsiți.”
• ”O dată în plus faptele au fost șterse”
• ”Nu vor ca eu sa stau? Nu vor ca eu să plec? Nu vor ca eu să mă spânzur? Vor să mă ucidă? Ce vor ei?”
• ”Siguranța vieții nu e garantată. Trebuie s-o folosiți atâta timp cât este încă în stare bună”
• ”Internetul schimbă structura societății tot timpul. Ce stă în puterea acestei mase din indivizi e o minune”
• ”Dacă guvernarea are un computator, tunci singurul lui buton este: delete”
• ”Dacă Shakespeare au fost în viață astăzi, el ar fi scris pe Twitter”

postat și AICI

Acțiunea publică „Aprilie 2009 expiră!”, 7 aprilie 2013

Acțiunea publică „Aprilie 2009 expiră!” a început la Comisariatul General de Poliție (Chișinău, str. Tighina 6) pe 7 aprilie 2013, ora 11.00. Apoi am mers la Procuratură, MAI, Guvern și Piața Marii Adunări Naționale.

În aprilie 2009, în Chişinău au avut loc manifestări în masă, în urma cărora organele de forţă au reţinut, au maltratat, au aplicat tortura şi tratamente degradante sutelor de oameni. Atât guvernarea din aprilie 2009 (Partidul Comuniştilor din Republica Moldova), cît şi guvernarea actuală (Partidul Democrat, Partidul Liberal, Partidul Liberal-Democrat) în ultimii 4 ani au demonstrat lipsa de voinţa politică în vederea înfăptuirii justiţiei în cazurile de maltratare şi tortură din aprilie 2009.

Faptul agravant este că în aprilie 2014 expiră termenul de prescripţie pentru pedepsirea celor vinovaţi în cazurile de maltratare şi tortură din aprilie 2009. Este ultimul an cînd torţionarii mai pot fi traşi la răspundere; dacă nu acum, atunci niciodată!

Pentru a determina autorităţile publice din Moldova
– să identifice pe toţi cei care se fac vinovaţi de maltratarea şi torturarea a sute de oameni în cadrul evenimentelor din aprilie 2009;
– tragă vinovații la răspundere penală efectivă pe articole de tortură şi maltratare pînă-n aprilie 2014,
– să acorde compensaţii victimelor maltratărilor şi torturii în conformitate cu standardele europene,

Suntem prea grăbiți ca s-o vedem, dar zice să nu ține pică!

de ce trebuie să existe atâta suferință? de ce trebuie să existe copii ce-și uită părinții?
de ce sunt oameni cu palate ce trec în viteză pe lângă ea, câțiva lei nu fac atmosfera-n casa lor, dar îi luminează cu siguranță existența! deloc puțin importantă e și picătura aceea de atenție de care are atâta nevoie.. și să nu-ndrăzniți să-mi ziceți că n-aveți timp!

răsturnarea scării valorilor naște monștri!

e filmat de mine zilele trecute, în Chișinău.

postat și AICI

spitalul de urgență – un business deja?

am văzut ieri pe o ambulanță publicitatea unei benzinării. dat fiind că oricum le achităm serviciile(nesolicitate dealtfel) prin rețineri lunare obligatorii din salariu aș fi curioasă cât de legală e chestia asta? adică n-ar fi corect noi să plătim mai puțin dacă oricum ei au venit suplimentar prin amplasarea publicității pe mașina de serviciu? și dacă cheltuielile sunt acoperite din vânzarea asigurărilor medicale obligatorii, atunci în buzunarul rupt al cui se duce acel venit suplimentar? dacă solicit și eu așa serviciu o să-mi permită sau benzinăria dată e cumva favorizată ?

Moldova – țara oamenilor legați la ochi..

*postat și AICI

poți schimba ceva, doar cu inima! (T.Cerga)

vrem să dăm impresia că suntem buni, chiar dacă gânduri urâte ne invadează căpșorul. vrem să dăm impresia ca nu suntem aici, în timp ce urmărim din umbră. vrem să dăm impresia că iubim, în timp ce gândul ne e altundeva. vrem să dăm impresia că suntem indiferenți, cu toate că dacă ar fi așa atunci n-ai citi acum asta pe blogul meu și mai ales nu te-ai simți vizat(ă).
..băgăm aparențe inutile cu duiumul și ajungem să ne pierdem pe noi înșine undeva pe drum..

Șofer troglodit pe ruta Cernăuți-Chișinău (C NB 664)

din start o s-o iau direct, cel puțin pentru că bădărănia pe care am fost nevoită s-o suport mai mult de cinci ore, nu merită introduceri fastuoase. 

aventura a început în data de 10 ianuarie, cam 11 și-un sfert să fi fost..

nu că nu mi-ar fi plăcut Cernăuțiul(degrabă o postare cu foto cât încape), dar cu pas săltăreț mă deplasam prin gara auto căutând cu privirea un microbuz ce m-ar duce acasă până avea să se înopteze.

pentru că pe peron nu găsesc ce caut – pieptăn cu privirea de la stânga spre dreapta parcarea și abia în extrema dreaptă văd un microbuz cu o inscripție roșie – ”КИШИНЕВ”. pun la îndoială oarecum alegerea de a scrie astfel denumirea capitalei unei țări în care limba de stat e cea română, dar de, asta e – îndrept pasul întracolo.

ne întâlnește un bărbat grăbit care nu se prezintă. presupunem că-i șoferul după felul încrezut cum ne asigură că nu-i nevoie să luăm bilet. ”prima alarmă tocmai a fost trasă” e ceea ce gândim. atunci nu știam că nu era nici pe departe ultima. achităm totuși și..ne vedem de treabă.

pe la 12 deja așteptam fideli lângă ușa microbuzului. șoferul care afirma mai târziu că-i la volan de peste 20 de ani, nu reușea să parcheze aproape de bordură (atunci un fleac – acum, privit din prisma situației trăite integral – parcă-s piesele unui puzzle care se arajează perfect).

când în final reușește, nervos și supărat pe viață, începe să analizeze situația – o mână de pasageri până la Chișinău, restul e roagă de el să-i ia până în diferite localități. deloc convenabil, evident. asta adaugă paie pe foc și nu se sinchisește să verse oful în un mod cât se poate de murdar, tipic unui birjar needucat – ”ma-ț zaibit voi tăț!”.

mai toți stau cu capul plecat și banii în mână, tristă imagine. atunci și acolo el era ”autoritatea”, fapt care-n mod evident îi făcea plăcere. (mă prind la ideea că-și merită soarta. dacă luau bilet, lucrurile nu mai rămâneau la cheremul moșul cu aere de proprietar de plantație cu sclavi în subordine)

la rugămintea unei doamne de a transmite un pachet a reacționat indiferent întorcându-i spatele. a acceptat abia mai târziu, după ce un pasager, și-a propus s-o ajute. a intervenit cu tupeul ce-i sta în fire cu toate că odată ce-a refuzat nu mai avea dreptul moral să se implice. (recunosc, să-l bag în aceeași propoziție cu cuvântul ”moralitate”  a fost o alegere proastă)

la nici 5 km de la pornire a intrat la benzinărie cu pasageri, iar mai târziu selecta subiectiv și discriminativ pasagerii – ”aiștea au genți, nu mai opresc, mă cac eu pi gențile voastri!” , ”las-o că-i proastâ!” , ”dă să vedem și vra colțata asta” , ”iar țâganii cu torbele lor”, ”aiștia vor pân la Bălți, eu și s fac numa 50 lei di pi dânșii?”.

când a fost rugat să dea muzica mai încet și să înceteze să spună bancuri gesticulând în timp ce-l la volan – atitudinea indiferentă față de pasageri a fost mai mult decât evidentă – ”da și, aț vinit aiși s dorniț?”. era mai mult în derâdere, nu cred c-a mai așteptat un răspuns, continuînd netingherit să povestească bancuri, să vorbească la telefon, să se dea la fata de lângă el și să înjure de fiecare dată când avea chef..

..experiența a fost dintre cele mai aiurea și o să cântăresc de șapte ori înainte să mai urc în un microbuz luat de la Gara Auto Nord, dat fiind că toate astea sunt inadmisibile unui funcționar ce prestează servicii publice, pe alocuri fiind pe muchie de legalitate.

cu siguranță, în orice alt stat ce se respectă, organele de drept și/sau administrația gării s-ar autosesiza, dar nu ș-in Moldova. trist.

Distracție în stil reggae!

Am filmat asta ieri, în un centru comercial din Chișinău 🙂 Atmosfera a fost menținută de tobe și ritm specific. cei mai mari au făcut ”gălăgie” cu boabe aromate de cafea în cutii speciale, în timp ce cei mai mici au dansat cu poftă..

*postat și AICI

cum cunoști pe cineva #sparg tipare

zilnic persoane noi apar în viața noastră. mai multe sau mai puține, în dependență de disponibilitatea noastră de a-i cunoaște. defapt n-ar fi corect să trecem responsabilitatea pe umerii lor. o facem inconștient pentru ca mai târziu să putem exclama – ”de ce  trebuit să apari în viața mea?” sau ”ai venit și mi-ai făcut rău!”, în timp ce el era doar în trecere și a fost nimic mai mult decât alegerea ta proastă(experiența) de a-l invita să intre.

apoi începe etapa de cunoaștere(reciprocă). mai rapid sau mai lent – iar disponibilitatea, bat-o vina! vrei s-arăți ce-i mai bun, alegi cuvinte, controlezi reacții. inconștient o faci, vrei să fii la nivelul așteptărilor. defapt minți în acel moment, dar nu te simți vinovat. ești prinsă de val și nu te oprești nici entru o clipă să realizezi că de cealaltă parte a badicadei lucrurile stau la fel. apoi te miri cum a trecut atâta vreme și abia ies la iveală calități dureros de evidente. te întrebi dacă ești tu naivă sau el un actor bun.

nu e nevoie să te învinuiești, o primă dată – e experiență. se iartă. dacă se repetă, îmi pare rău – e deja prostie.

ca să nu se întâmple, îți arunc două poante bune de băgat la păstrare și de aplicat cu prima ocazie.

*cunoști pe cineva, cu adevărat, când ești fericit! în ciuda stereotipului ce dictează că ”prietenul la nevoie se cunoaște”, eu insist pe faptul că prieten ți-e cel ce știe să se bucure pentru tine. să-ți dea un gât de apă când ți-e sete, poate fiecare. apoi așteaptă recunoștință, ea-i mângâie Ego-ul, ce poate fi mai fals? în timp ce fericirea ta, trăită împreună, e vârful everestului sincerelor intenții.

*cunoști pe cineva în un conflict. puterea de a răspunde demn atunci când se simte ofensat și reacționa adecvat când vi se intersectează interesele – e o artă ce ține de educație la fel de mult ca și de sentimentele calde ce le nutrește la adresa ta. unde e respect nu vor fi cuvinte jignitoare. nu va atinge părțile-ți vulnerabile, chiar de le cunoaște. din respectul pentru faptul că la un moment dat l-ai lăsat să le cunoască, din respect pentru tot ce a fost frumos. atunci o să plece doar, demn, în tăcere.

nu jigni, nu profita de încrederea manifestată cândva, nu păstra ranchiună, nu fi fals! odată ce te-ai fript cu ceai, nu sufla și-n fasole! cunoaște și lăsă să te cunoască. cuprinde și lasă-te cuprins. tot ce trebuie să faci e să nu aștepți. nimic, pe nimeni, niciodată.